Traficul feroviar este întrerupt , după ce o pasarelă metalică s-a prăbuşit peste mai multe fire în apropierea gării Ploieşti Vest. Pasarela susținea niște conducte termice. Din primele informații, nu sunt victime. Pasarela are o lungime de 15 metri, lățime de 3 metri și o greutate de peste 4 tone.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA menționează că, în urma prăbuşirii pasarelei peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor. Din fericire, în momentul în care pasarela s-a prăbuşit, în zonă nu treceau nici garnituri feroviare, nici oameni.
La această oră 6 trenuri de călători sunt oprite temporar:
– 16032 (Braşov-Bucureşti) – staţionează în Ploieşti Vest
– 15124 (Slănic – Ploieşti Vest) – staţionează în Ploieşti Vest
– 1644 – (Baia Mare-Bucureşti Nord) staţionează în Buda
-15531 (Bucureşti – Braşov)- staţionează la intrare în Ploieşti Vest
– 1631 (Braşov-Bucureşti) – staţionează la intrare în Ploieşti Vest
– 3001 (Bucureşti – Braşov) – staţionează în Brazi
Reprezentanţii CFR SA şi cei ai operatorilor de transport feroviar de călători analizează în acest moment soluţiile optime de continuare a traficului feroviar pe raza staţiei Ploieşti Vest, anunță Realitatea.